Micaiah Bilger, LifeNews

„Politicienii pro-avort trebuie să se căiască pentru promovarea distrugerii vieții umane”, a declarat pe 1 ianuarie episcopul catolic irlandez Kevin Doran.

Irlanda a legalizat oficial avortul la 1 ian. 2019. Legea permite avorturile pentru orice motiv până la 12 săptămâni de sarcină și, în anumite condiții, până în luna a șasea. Contribuabilii sunt obligați să plătească avorturile, iar spitalele catolice sunt forțate să le efectueze.

Legea limitează strict protecția conștiinței pentru personalul medical specializat, iar sute de doctori și asistente vor fi forțați să facă avorturile sub amenințarea concedierii. Politicienii pro avort fac presiuni asupra spitalelor să înceapă imediat efectuarea avorturilor, deși multe spitale au declarat că nu sunt încă pregătite din punct de vedere al aparaturii și procedurilor.

Doran, care este una din vocile puternice pro viață în dezbaterea despre avort din Irlanda, a abordat această temă în Predica de anul nou din Catedrala „Neprihănitei Zămisliri” din Sligo. Episcopul a spus că simte „o adâncă tristețe” pentru politicienii catolici care au abandonat învățăturile credinței și au votat legalizarea uciderii nenăscuților.

Doran le-a spus acestora „să se căiască și să revină la calea Scripturii” și a avertizat că “negarea acestui drept fundamental la viață, orice s-ar spune, va submina cu siguranță binele comun al societății și va zdruncina liniștea sufletească a mamelor, taților, bunicilor, medicilor și asistentelor”.

Episcopul a criticat și toată energia politică folosită pentru „acest scop profund distructiv”, care ar fi putut fi utilizată pentru rezolvarea unor probleme lucruri care ar fi dat speranță societății irlandeze, cum ar fi familiile fără adăpost, persoanele din centrele sociale, asistența medicală pentru săraci și batrâni.

CITESTE MAI MULT: http://stiripentruviata.ro/un-episcop-cere-politicienilor-catolici-care-sustin-avortul-sa-se-caiasca-si-sa-devina-pro-viata/

Advertisements