1. A reparat ca și cum El ar fi stricat.
Noi nu reparăm nici ce stricăm, darămite ceva ce au stricat alții, însă Isus Hristos a sărit în ajutorul tuturor celor care și-au ruinat viețile și asta face și azi. A salvat o prostituată de la omorârea cu pietre, stătea la masă cu cămătarii și cu femeile ușoare, povestindu-le despre frumusețea și beneficiile Împărăției Ceruruilor, a eliberat oameni de duhuri rele care-i chinuiau, astfel a devenit eroul tuturor.
2. A iertat ca și cum El ar fi greșit.
Când David i-a furat soția lui Urie și apoi l-a omorât pe acesta, a venit Natan la el și i-a spus acea pildă cu oaia săracului furată de bogat, iar David a sărit ca fript și a rostit sentința: “Să moară omul acesta!” Nu știa că era de fapt el. Farmecul a ceea ce s-a întâmplat a fost că Dumnezeu nu a făcut după sentința dată de David, l-a iertat pentru că s-a căit, dar a suportat toată viața consecințe. Hristos iartă și azi ca și cum s-ar ierta pe Sine, pentru că așa ne-a învățat, să îi iubim pe alții cum ne-am iubi pe noi înșine.
3. A trăit simțind durerea tuturor celor din jur.
Noi dezvoltăm în timp o abilitate rea, o carapace ca de țestoasă în care ne băgăm când vedem suferința altora. Hristos nu trecea nepăsător pe lângă suferința nimănui. O dată a întors de pe drumul spre cimitir un cortegiu care ducea copilul unei femei văduve, era în sicriul acela tot ce mai avea ea pe lume. Hristos a venit să ne dea înapoi ce moartea, distrugerea, viciile, îngrijorările și păcatul ne-au luat. El este adevăratul erou.
Dacă am trăi după aceste legi am schimba și noi lumea!
Pictura de Damaris Colu!
Tony Berbece
Advertisements